Zile pline de energie: 9 idei de mic dejunuri sănătoase și gustoase pentru toată familia

Ca părinte, știi că micul dejun chiar este cea mai importantă masă a zilei. Pentru copiii tăi este foarte important să mănânce o masă hrănitoare și echilibrată înainte de a pleca la școală, pentru a avea energie pe tot parcursul zilei și pentru a putea profita la maxim de tot ce le oferă ziua respectivă. Iată 10 idei pentru mic dejunuri sănătoase, gustoase și rapide pe care tu și copiii tăi le veți iubi.

Mic dejunurile echilibrate sunt întotdeauna o prioritate pentru tine și pentru familia ta, indiferent de cât de încărcată este ziua ta sau cât de multe lucruri ai de rezolvat. Însă, când știi că ai sedințe programate la primele ore ale dimineții, când alarmele suna în neștire, iar copiii trebuie spălați și îmbrăcați, este o adevărată provocare să transformi diminețile zilelor din timpul săptămânii în momente de calm în care întreaga familie se bucură de un mic dejun sănătos. Uneori trebuie să fii creativă pentru a te asigura că cei mai tineri membri ai familiei mănâncă un mic dejun nutritiv înainte de a pleca la școală.

Cea mai ușoară cale de a-i motiva pe cei mici să se bucure de micul dejun este să transformi totul într-un joc: unul la care pot participa și ei, pentru a-i face să se simtă mai mult ca niște "oameni mari". Implică-i: lasă-i să ungă pâinea cu unt, să aranjeze masa sau să pună cerealele integrale și iaurtul în boluri. Un alt truc ar fi să adaugi un pic de culoare și amuzament: de exemplu, aranjează bucătele de fructe proaspete în farfuriile copiilor în forma animalelor lor preferate.

Clătitele

Fiind adorate de copiis, poți strecura în aluat și făină de hrișcă pentru a le face mai nutritive și pentru a economisi timp dimineața, prepară aluatul din timp. Poate fi păstrat în frigider timp de 48 de ore. Pentru a face clătitele integrale mai apetisante, adaugă coacăze sau alte bucățele de fructe pentru a desena fete pe ele.

Musli făcut în casă

Combină fulgi de ovăz, nuci sfărâmate și fructe uscate, cum ar fi stafidele, și un vârf de sare pentru a avea un delicios musli făcut în casă. Este extrem de aromat și nutritiv atunci când este combinat cu iaurt.

Terci de fulgi de ovăz cu fructe

Un terci de fulgi de ovăz sănătos și cald ia doar 15 minute pentru a fi pregătit în cuptorul cu microunde. Poți adăuga banane, miere sau mere și scorțișoară pentru o bunătate pe care copii o vor adora.

Ouă pe pâine prăjită

Indiferent că e vorba de ouă ochiuri, fierte sau omletă, ouăle sunt o opțiune ideală pentru a fi servite o dată sau de două ori pe săptămână la micul dejun, mai ales dacă copiii tăi preferă mic dejunuri pline de savoare. Cel mai bine merg cu pâinea prăjită.

Turtițe de ovăz

Aceste minunății crocante reprezintă un mic dejun consistent și delicios, mai ales când sunt servite împreună cu fructe proaspete. Adaugă stafide sau caise uscate pentru un îndulcitor natural și pentru un plus de fibre.

Unt de arahide și banane pe pâine prăjită

În general, copiii iubesc untul de arahide — iar pe felii de pâine integrală prăjită, acesta devine un mic dejun nutritiv și plin de proteine care le va menține nivelurile de energie ridicate. Bananele reprezintă un plus de potasiu, iar cu câteva feliuțe poți desena fețe amuzante pe feliile de pâine prăjită.

Budincă de orez

Cremoasă, delicioasă și o sursă foarte bună de calciu, budinca de orez este o bunătate pe care copiii o vor adora. Pentru un plus de nutrienți, adaugă bucăți de fructe proaspete, cum ar fi piersici sau fructe de pădure.

Smoothie-uri din fructe proaspete și iaurt

Conținând o combinație ideală de proteine, vitamine și calciu, smoothie-urile din fructe proaspete amestecate cu iaurt simplu sunt un mic dejun ușor pe care copiii îl vor aprecia. În funcție de anotimp, poți încerca combinații de banană cu portocală, căpșuni cu mango sau pară cu fructe de pădure și kiwi —până la urmă, copiii iubesc diversitatea.

Răsfăț de week-end: frigănele

Acest răsfăț de week-end este perfect atunci când n-ai ce face cu resturile de pâine. Bate câteva ouă cu niște lapte, adaugă un pic de zahăr, scorțișoară și nucșoară, apoi dă feliile de pâine prin acest amestec înainte de a le prăji într-o tigaie în care ai pus un cubuleț de unt. Se servesc cu sirop de arțar și fructe proaspete pentru un mic dejun în familie mai nutritiv.

Ai și alte secrete pentru un mic dejun în familie? Împărtășește-le cu noi.

EXPLOREAZĂ ŞI SIMTE-TE BINE!